Istoria celei de-a 7-a victorii a lui Rafael Nadal pe zgura imperială a Parisului s-a scris, pentru mine, într-o secvență din setul al doilea. Nadal pune bine o scurtă care cade la un metru de fileu, în dreapta lui Djokovici. Sârbul sprintează și pune contrascurta în cros, tot foarte aproape de fileu. Nadal, care nu avansase pe direcția scurtei, cum scrie la carte, e nevoit să pună fruntea în pământ și să fugă în față. Agață mingea in extremis și nu mai poate decât să o salte ușor în contracros, unde Djokovici o așteaptă ca pe un măr copt. Nr. 1 mondial are mingea „așezată” la nivelul șoldului, pe dreapta, cu Nadal care abia frânase în stânga și 80 % din teren liber. Și o fetiță care joacă tenis de o lună poate să facă punct din această situație, nu are decât să arunce mingea cât mai în față, cu racheta „lopățică”, fără nicio tehnică.
Și atunci l-am văzut pe marele, uriașul jucător Novac Djokovici, paralizat o fracțiune de secundă de teama că turboreactorul Nadal va reuși să acopere alergând înapoi cei peste 7 metri care îl despărțeau de locul unde ar fi putut să cadă mingea. Mâna lui Nole a tremurat când a împins cu frică obiectul în lung de linie. O ilustrare perfectă a zicerii „De ce ți-e frică, de aia nu scapi”: Nadal a țâșnit, a ajuns, a pivotat fulgerător și a ridicat un lob care l-a depășit pe Djokovici. Mingea a ieșit puțin out, Nole a câștigat punctul, dar fiorul de uluială temătoare din privire nu l-a părăsit…
Rafa Nadal e cel mai mare retriever din istoria tenisului. The Golden Retriever. Niciun alt jucător nu s-a apropiat de procentul lui de mingi „imposibile” salvate în mod supraomenesc. Tenisul de acum al lui Djokovici e mai aproape de complet, mai ascuțit, mai spectaculos, mai frumos. Dar pe zgură, unde mingea se mișcă mai lent și totodată efectele de spin imprimate de Nadal depășesc 5000 rot/min, tenisul eroic al spaniolului descurajează și învinge orice adversar.
Pe pământul roșu, încins de soare, fie și umbra lui Nadal Campeador poate învinge, ca a Cidului… Dar numai cu acest formidabil joc de recuperare, Nadal nu ar fi ceea ce este. Am rămas uimit de răspunsul pe care Johm McEnroe mi l-a dat la întrebarea „Ce jucător de azi are cel mai bun voleu?”: Rafa Nadal. Acest Paganini al voleului care a fost Big Mac îl credita cu the best volley pe cel care, acum câțiva ani, azvârlea mingea cu voleul ca din colțul mesei.
Și avea dreptate, pentru că Nadal e băiatul care învață tot timpul. Vă mai amintiți serviciul „plasă de prins fluturi” pe care îl avea cândva? În finala de la Roland Garros, a servit mai eficient decât excelentul serveur Djokovici.
Știți ce a făcut Rafael Nadal la ultimul antrenament dinaintea finalei în care îl așteptau nenumărate schimburi dure de pe fundul terenului? A exersat jocul de serviciu-voleu, pentru a imprima o tentă agresivă defensivei sale.
Superlativele care împodobesc cariera lui Nadal sunt deja copleșitoare: cele mai multe victorii la Roland Garros, cele mai multe victorii în turneele 1000 gold series, cele mai multe victorii pe zgură, 11 grand Slamuri câștigate pe toate suprafețele… Cred însă că titlul cel mai prețios al acestei tinere legende este acela de elev nr. 1 al tenisului din toate timpurile.